Sunt smartphone-uri care oferă o capacitate de stocare internă mare (32/64 GB), dar nu dispun de slot pentru card de memorie microSD și telefoane care au o memorie internă mai mică (8/16 GB), dar au un astfel de slot. Întrebarea care se pune este: care variantă este mai bună?
Sursa tabel: AAS
Există un avantaj important pe care îl au smartphone-urile cu card de memorie. Poți pune muzica, videoclipurile și documentele preferate pe card și, atunci când schimbi telefonul, temporar sau de tot, ai aceste date la dispoziție fără niciun efort. Mai mult, este și un avantaj de marketing. Utilizatorilor le place să știe că pot să extindă capacitatea de stocare a telefonului, dacă doresc asta.
Avantajele terminalelor care au doar memorie internă:
– Sunt mai simplu de construit de către un producător și la costuri mai reduse.
– Utilizarea este mai ușoară pentru utilizator, deoarece acesta nu mai trebuie să aleagă destinația (memorie internă sau card) pe care dorește să salveze datele.
Avantajele terminalelor care au memorie internă și card:
– Dispun de o capacitate de stocare mult mai mare.
– Cardul permite mutarea de fișiere de dimensiuni mari (precum cele video) cu ușurință de pe un dispozitiv pe altul sau de pe computer pe smartphone și invers.
Minusurile terminalelor care au doar memorie internă:
– Capacitatea de stocare este limitată (16/32/64 GB).
– Atunci când utilizatorul schimbă telefonul, transferul datelor (muzică, hărți offline, videoclipuri) este mai dificil.
Minusurile terminalelor care au memorie internă și card:
– Dacă utilizatorul nu cumpără un card performant, acesta ar putea reduce performanțele sistemului. De exemplu, platforma Android permite instalarea de aplicații pe cardul de memorie.
– De obicei telefoanele cu slot pentru card microSD nu vin cu un card în cutie. Astfel, utilizatorul trebuie să-l achiziționeze separat.
În ceea ce privește viteza de copiere a fișierelor și timpii de răspuns, nu sunt diferențe sesizabile pentru utilizator între memoria internă și cardurile microSD de ultimă generație.
Dumneavoastră ce părere aveți? Aștept comentariile voastre pe Facebook.